În pericopa citită in duminica ce tocmai a trecut, a Înfricoșătoarei judecăti , vedem cum din nou cuvântul Sfintei Evanghelii, cel ce “pătrunde până la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si măduvă”(Evrei 9, 12), face să reconsiderăm ceea ce suntem și facem pe acest pamant.
În tot cuprinsul Legii celei noi ca și al celei vechi, prioritară este acordată iubirii către Dumnezeu: porunca întâi ne spune să-L iubim din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi toată puterea noastră.
În lumina Judecăţii viitoare însă, iubirea aproapelui trece înaintea celeilalte,
Totul, aici, este în funcţie de relaţiile interumane, nu se face referire decat la faptele ce privesc ajutorarea semenilor nostri, a celor “mai mici ai mei”, asa cum îi numește Mântuitorul Hristos.
Omul va fi intrebat dacă a dat de mâncare celor flămânzi şi de băut celor însetaţi, dacă a primit pe străini şi a îmbrăcat pe cei goi, dacă a cercetat pe cei bolnavi şi pe cei întemniţaţi.
Părintele Nicolae Steindhart făcând referire la dreapta Judecată spune că ea se va face în temeiul unor criterii faptice, lumeşti, practice, pragmatice.
Totul aşadar, spune el, se concentrează asupra binefacerilor făcute oamenilor îngreuiaţi şi împresuraţi de năpaste şi griji, aproapelui aflat in vremuri grele ale vieții sale.
Sfintele Evanghelii reiau ideea expusă pe larg de Sfântul Evanghelist Matei 25, 31-46 şi o întăresc: „Şi atunci (Fiul Omului) va răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Matei 16, 27) sau „Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne şi nu faceţi ce vă spun?” (Luca 6, 46).
Domnul Însuşi, vrând să explice (Ioan 5, 27) pentru care pricină I s-a dat de către Tatăl puterea să facă judecată, indică drept cauză: „pentru că este Fiul Omului”.
Cu alte cuvinte Hristos e împuternicit să fie Judecător deoarece a fost şi El om şi deci prea bine cunoaşte firea oamenilor, lumea, cum stau lucrurile acolo pe pământ, care sunt cu adevărat raporturile dintre făpturi, care le sunt nevoile, grijile şi durerile.
Hristos e Judecător, spune părintele fiindcă ştie cum stau lucrurile din lăuntru, ca Unul Care şi El a cunoscut ispitele, oboseala, foamea, durerea.
Care a stat faţă către faţă cu trufia, invidia, ura, prostia şi trădarea.
Care a fost vândut, batjocorit, pălmuit, scuipat şi omorât, în chinuri, Căruia I s-a pus pe cap cunună de spini şi a fost îmbrăcat cu purpură mincinoasă.
Ca Unul Care va judeca în cunoştinţă de cauză, nu după relatări şi expuneri purtate din gură în gură, ca Unul Care ştie despre ce e vorba dedesubturile toate, Căruia nu-I poţi îndruga verzi şi uscate şi câte-n lună şi-n soare sau a răsuci adevărul sau a I-l ascunde sau măslui sub vorbe frumoase cu iscusite vicleşuguri.
Ca Unul Care a fost şi El Om, ca toţi oamenii, Care va aprecia nu după criterii şi consideraţii teoretice, abstracte, „divine”, ci după criterii şi consideraţii foarte simple, foarte omeneşti, de toate zilele, banale, criteriile „omului de pe stradă”, ale omului dosădit, trudit, ferecat în supărări şi neocolit de valurile vieţii.
Şi care sunt acestea? Cele ale întrajutorării (a da năpăstuitului de ce are mai întâi nevoie: hrană, adăpost, culcuş, îmbrăcăminte, cercetare la spital şi închisoare), bunei vecinătăţi, solidarităţii inter-umane.
Toate cazurile evocate de Mantuitorul Hristos la Matei 25, 31-46, se referă la nevoi şi greutati ale vieţii oamenilor de rând, ale oamenilor care se izbesc de „înaltele” piedici scoase în calea lor.
Există o cale sigură, neînşelătoare ce duce spre o soluţie fericită a judecăţii: calea modestă, calea din moşi-strămoşi ştiută şi de conştiinţa noastră; calea făptuirii binelui şi venirii în sprijin celor atât de nuanțat denumiţi în textele noastre religioase „necăjiţi”.
Mântuitorul Hristos se va interesa mai întâi cum ne-am purtat în lume cu fraţii, vecinii, semenii şi vrăjmaşii noştri; de comportarea noastră în lumea relaţională.
El întru adevăr a luat trup, iar de judecat vom fi judecaţi în prezenţa îngerilor, însă de către Fiul Omului.
Pr. Daniel Nohai
