Mânăstirea Pantocrator, a şaptea în ierarhia athonită, este situată în nord estul peninsulei, între Vatoped şi Stavronikita, pe un promontoriu stâncos înalt de peste 20 de metri. Hramul mânăstirii este „Schimbarea la faţă”.
După tradiţie, împăratul bizantin Alexie I Comnenul (1081-1118) a ridicat aici o mică aşezare monahală închinată Maicii Domnului şi icoanei sale „Grabnic ajutătoarea”, icoană ce se păstra în Mânăstirea Pantocrator din Constantinopol, ctitoria aceluiaşi împărat. Noua vatră monahală care a dăinuit până în secolul al 13-lea, s-a numit tot Pantocrator şi a primit de la împărat o copie a icoanei Maicii Domnului, care s-a dovedit şi ea făcătoare de minuni.
Arsă apoi de piraţi, ea a fost rectitorită la jumătatea secolului al 14-lea de doi nobili bizantini, Alexie şi Ioan. Cu ajutorul împăratului bizantin Ioan V Paleologul, construcţiile s-au terminat în 1363, ocazie cu care mânăstirea a primit o serie de proprietăţi, cât şi titlul de mănăstire împărătească. Împăraţii din dinastia Paleologilor, cât şi patriarhii Constantinopolului care au urmat, au continuat să ajute Mânăstirea Pantocrator.
În vremea ocupaţiei turceşti a fost rândul voievozilor „de la Dunăre” să-i asigure sprijin. Astfel, numărăm între ctitori pe Vlad Călugărul şi bineînţeles pe evlaviosul domnitor Neagoe Basarab, care se pare că construit un apeduct şi probabil un corp de clădiri. Mai târziu, un mare ctitor al Pantocratorului a fost marele logofăt Stan Craiovescu, care a refăcut zidurile mânăstirii, a ridicat arhondaricul şi a susţinut pictarea catoliconului (biserica mare).
Un alt boier care a ajutat mânăstirea este boierul moldovean Gavriil Trotuşanu, sfetnicul lui Petru Rareş.
În 1629, Mânăstirea Căsciorele din Vlaşca devine metocul său şi, din veniturile acestuia, s-au refăcut între 1637-1641 chiliile de pe latura de vest. Pomelnicul Mânăstirii Pantocrator cuprinde şi pe Matei Basarab cu doamna Elina, Şerban Cantacuzino şi doamna Maria, iar între anii 1692-1709 Constantin Brâncoveanu va trimite anual câte 3000 de aspri…
GHERONTISSA: Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pantocrator
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Gherontissa este cu siguranţă cel mai de preţ odor al Mânăstirii Pantocrator. Prăznuirea sa se face la 2 decembrie. După tradiţie, ea a fost dăruită de împăratul bizantin Alexie I Comnenul, fiind o copie după icoana în mozaic a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” de la Mânăstirea Pantocrator din Constantinopol.
Multe sunt minunile săvârşite de Maica Domnului prin această icoană. Ne vom opri la două dintre ele. Cea dintâi, menţionată documentar, s-a întâmplat chiar în timpul împăratului Alexie, care poruncise zidirea unui mic aşezământ monahal în apropierea actualei mânăstiri. Astfel icoana Maicii Domnului dimpreună cu sculele meşterilor au dispărut într-o noapte, fără să poată cineva da vreo explicaţie. Au fost găsite pe locul, atunci pustiu, unde acum se găseşte Mânăstirea Pantocrator. Această minune s-a întâmplat în mai multe rânduri şi cu toţii au interpretat că este voia Maicii Domnului ca acela să fie locul noii mânăstiri.
Gherontissa se tâlcuieşte „Stareţa”, iar acest nume icoana l-a căpătat în urma unei alte minuni, întâmplate în vremea când icoana era aşezată în locul său iniţial, în sfântul altar. Se povesteşte că stareţul de atunci al mânăstirii era greu bolnav şi, descoperindu-i-se vremea plecării sale la Domnul, l-a rugat pe preotul de rând să slujească repede sfânta liturghie, căci dorea tare mult să apuce să primească Sfânta Împărtăşanie pentru ultima oară. Părintele, însă, nu a ţinut cont de rugăciunea stareţului şi a slujit pe îndelete, fără să se grăbească deloc. Atunci Maica Domnului însăşi a strigat din icoană, cerându-i părintelui să sfârşească sfânta liturghie, ca să se împărtăşească şi părintele stareţ (gherontas). Aşa a făcut, iar imediat după ce s-a împărtăşit, părintele stareţ a murit. De atunci icoana s-a numit Gherontissa şi părinţii au hotărât să o aşeze spre cinstire în biserică, în stânga, unde se găseşte şi acum.
George Crasnean
Foto din arhiva blogului / Sursa: Lumea Credintei, anul III, nr. 1 (18) Ianuarie 2005
Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos .
Publicat de Laurențiu Dumitru - Blogul Sfântul Munte Athos
